Stapanii Vagabonzi

Dupa ce am facut slalom printre stradutele din zona Plantelor - Mantuleasa intr-o friguroasa dimineata de februarie, nu din cauza zapezii, ci din cauza cainilor vagabonzi, m-am hotarat sa iau masuri, atat pe plan personal, cat si pe plan social. Povestea mea a generat o serie de asigurari din partea cunoscutilor ca nu se poate face nimic, ca este plin de oameni muscati de caini la "Matei Bals", ca oricum ataca mai mult batrani cu plase si copii (mare consolare), ca sunt sterilizati, ca sunt deparazitati...si o multime de alte inutilitati. Pe plan personal m-am rezolvat cu un aparat cu ultrasunete pe care n-am apucat sa-l folosesc de 2 ori si l-am si donat verisoarei din postul anterior care prinsese sa motiveze ca nu se duce la scoala de frica lor, a cainilor. Intre timp, ma informase si Salami ca cei mai sprinteni dintre ei, dintre caini, desigur, iti sar in brate, la beregata, la picior, dintre masini, si te pomenesti muscat cu mult inainte sa apuci sa activezi aparatul, mai ales atunci cand ai ambele maini imobilizate pe ghidonul bicicletei. Intre timp nu mi-am mai luat un alt aparat si nici verisoara nu s-a mai dus la scoala, deci am ramas, cum s-ar spune....si batuta si cu banii luati...

A mai trecut o luna si am plecat in mini-vacanta de 2 zile la Sibiu, la Festivalul "Respir Teatru". Dupa ce am strabatut strazile, carciumile si iar strazile, nu stiam de ce imi este atat de bine. Sa fi fost soarele de primavara din Sibiu, sa fi fost schimbarea de peisaj, sa fi fost Piscacioasa de la "Sibiul Vechi", sa fi fost ca respiram aer de Sibiu?... Se pare ca da. Intr-un moment de mare revelatie artistica am constatat ca in Sibiu nu sunt caini vagabonzi. In Sibiu, nu sunt nici macar vagabonzi. Nu stiam de ce merg asa de linistita prin oras, asa de relaxata, fara sa-mi cobor geanta in dreptul picioarelor si sa mor de ciuda ca nu pot sa port cizme de fier macar iarna (ca in povestea cu Mugurel si Sprinteioara - ea putea sa mearga cu opinci de fier, ca nu o alergau cainii comunitari - "comunitar" inseamna "de haita"?). Ma intorc fericita si revigorata la gandul ca se poate! Se poate sa mergi pe strazi de oameni fara caini, se poate sa iasa din padure lupi si nu caini si se poate sa respiri aer curat, fara sa inhalezi materii fecale de caine. Da, asa am descoperit cand m-am intors la Bucuresti si m-am pus sa studiez problema:

„Există studii, făcute de medici parazitologi de la Spitalul Colentina, care spun că în parcuri şansele să ne îmbolnăvim cu paraziţi sunt de 33 de ori mai mari decât în alte locuri publice. Pe fiecare metru pătrat de trotuar din Bucureşti există câte un rahat de câine. Circa 100.000 de câini produc zilnic 5 tone de materii fecale. Într-o lună de zile, acestea se usucă şi ajung praf inhalat de noi", ne-a declarat preşedintele Eco Civica, Niculae Rădulescu-Dobrogea." (asa aflam de pe "animalutul.ro": http://www.animalutul.ro/lumea-animalelor/oameni-si-animale/ce-pericole-ascund-fecalele-cainilor/1183/)

Nu sunt prietena cu EcoCivica si n-am habar cine e Niculae Radulescu-Dobrogea, dar parca mi se pare plauzibila teoria asta cu praful, ca de-abia se intreba un prieten pe FB de ce atata praf in Bucuresti. In definitiv....unde s-ar putea duce? De maturat, nu matura nimeni rahatii de caine, nici chiar pe Strada Plantelor, de spalat, nimeni nu-i spala si de strans....nimeni nu-i strange. Nu zic acum de rahatul de caine vagabond, ca nici eu nu ma apuc sa strang rahatul cainilor nimanui, zic de rahatul de Bubico :) M-am documentat si in acest sens si am descoperit (dupa ce o scosesem initial din adancul memoriei) ca a existat, cu adevarat, la un moment dat:

HOTĂRÂREA CGMB nr. 120 din 30/06/2010 

Art. 34 (1) Posesorii de animale de companie au următoarele obligaţii în timpul plimbării animalelor pe domeniul public:

a) să deţină asupra sa materialele necesare (făraş, mătură, pungă, etc) pentru curăţarea locului şi evacuarea dejecţiilor fiziologice;

Am facut un post mult-laudat, tot pe FB, despre aceasta hotarare si am inceput sa intreb pe la cunoscatori daca mai stiu ceva de soarta ei (o descoperisem pe site-ul Politiei Locale  a Sectorului 6 ( http://www.politia6.ro/document.php?doc=356) .Concluzia: nu stie nimeni nimic. Nu stiu nici eu, daca este suficient sa le detii sau daca este cazul sa le si folosesti. Te amendeaza ca nu ai sau ca nu dai...la lopatica de rahat? L-am intrebat si pe Dl. Primar Oprescu intr-un post public pe FB, care a fost sters inainte sa ma intreb daca imi va raspunde. Nici Politia Locala S6 nu a raspuns pana acum.

Si-uite asa....cu lauda de pe FB am ramas...Am mai descoperit intre timp ca daca te duci sa-ti faci antirabic dupa ce ai fost muscat, ti se dau instructiuni sa urmaresti cainele (ca nu te-a urmarit el pe tine destul :))) si daca el moare in cateva zile, sa le spui doctorilor. Daca mori tu, oricum nu mai spui nimic. Am mai descoperit ca daca faci vreo plangere la adresa lor, a cainilor, dureaza aproximativ o luna solutionarea ei, ocazie cu care, in cazul in care plangerea ta este sustinuta si de un domn, senator, avocat, deputat, se va ridica de pe strada un caine, desi nu chiar cel care te-a muscat. Am aflat aici ca daca s-a ocupat cineva de ei o data, oricum nu mai pot fi luati de pe strada:

"DOMNUL URBAN IULIAN
e-mail: iulian.urban@senat.ro

Avand in vedere adresa dvs. din data de 11.06.2009, transmisa
Administratiei pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan Bucuresti,
inregistrata sub nr: 2625/14.07.2009, va comunicam urmatoarele:
Conform L. 227/2002, privind aprobarea programului de gestionare
a cainilor fara stapan, prin prezenta,  va informam ca sesizarea
s-a solutionat cu ridicarea unui caine, in data de 28.07.2009,din zona mentionata in petitie.
In urma actiunilor realizate de echipajele ASCSB, in zona
mentionata in petitie, s-a constatat existenta unor caini care
poarta insemnele ASCSB, poarta insemnele ASCSB, acestia sunt caini  care au trecut prin
bazele ASCSB unde au fost sterilizati, deparazitati,
identificati , inregistrati in baza unica de date si adoptati
prin asumarea in scris a adoptatorilor pentru ocrotirea
cainilor preluati, conform HCGMB nr. 243/2009, si prin urmare
nu pot fi readusi in adapost.

In urma actiunilor realizate de echipajele ASCSB, in zona
mentionata in petitie, s-a constatat existenta unor caini care
Se fac reveniri pe fiecare zona intrata in baza noastra de date,
in vederea sterilizarii tuturor cainilor cu stapan si fara
stapan, de pe raza Municipiului Bucuresti.

DIRECTOR,
Dr.Med.Vet.
CONSILIER JURIDIC,
Simona PANAITESCU
Aura MIREA"

Si-uite-asa, m-am gandit si m-am razgandit si m-am gandit din nou la ce as putea face. Mie una nu-mi place nici sa mananc rahat, nici sa respir rahat, nu vreau sa fie muscata de caine, nu vreau nici sa fie muscati copiii mei sau ai tai sau ai altora. Nu am nimic impotriva niciunui caine, dar am ceva impotriva stapanilor, detinatorilor, adoptatorilor, intretinatorilor, ingrasatorilor si strangatorilor de caini. Bubico -  I like, dar numai daca strange mamitzica dupa el. Cu bagabontzii nu am nimic - vreau doar sa dispara, cu tot cu haita, de pe strazile din Bucuresti (pentru inceput) si nu ma intereseaza cum. Ca sa fie mai clar, nu ma opun eutanasierii...mai bine sa planga ma'sa decat sa planga mama. Nu, nu ma consoleaza nici castrarea, nici deparazitarea, nici identificarea sau inregistrarea. Toate astea nu ma protejeaza de muscaturi si nici pe copiii mei. Cu atat mai mult cu cat, inteleg ca deparazitarea este temporara, dar cainele transmite microbi si dupa moarte. Mai clar ca oricand imi este faptul ca vina nu este a lor, pentru ca exista, ci a celor care ii intretin. Am ajuns sa prefer sa arunc mancare la gunoi (si-mi pare rau de cate ori fac asta), decat sa o dau unui caine vagabond, pentru ca nu vreau sa fiu unul dintre cei care ii intretin, pentru ca mai apoi sa ii ingras cu propriile pulpitze.

Singura concluzie la care am ajuns deocamdata este ca toate plangerile si reclamatiile pe care mi le imaginez trebuie indreptate impotriva unor oameni (mamitzicile de Bubico si adoptatorii din raspunsul de mai sus) si mai pot sa ofer, spre grija si pastorirea de catre asociatiile impotriva cainilor si stapanilor vagabonzi (daca or exista astfel de asociatii), o propunere de act normativ in care sa se specifice faptul ca trebuie sa si folosesti farasul, maturica si punguta pentru a strange cacutza de Bubico si ca daca ai adoptat o haita de maidanezi, ii tii cu botnita si ii cazezi in dormitorul tau intim si personal si nu, nu pe strada. Si acum, ca sa-mi raspund asa cum mi-as raspunde daca acest manifest ar fi al altcuiva, problema nu este la adoptarea actelor normative, ci la implementare. Am ramas in stare de soc vreo 2 zile dupa ce in urma unei sesizari de trafic, politistul m-a sunat si ma intreba bulversat "Deci spuneti ca ar trebui sa-i amendam pe cei care incalca legea?". L-am iertat, pentru ca fusese singura autoritate publica care raspunsese sesizarii respective, dar despre asta, in manifestul urmator....

Yours truly,

Pastrami

Of, of, dragi copii, numai mama sa nu fii!

Zilele trecute, cand deschideam ochii mari la drama infricosatoare a unei familii dragi mie, mi-am amintit de versurile din titlu, pe care le spuneam mama cateodata, cand ii puneam prea mult rabdarea la incercare. Le invatase la gradinita si le-a spus la o serbare, de 1 sau 8 martie. Mi-am adus aminte si despre un eseu pe care l-am scris la cererea dragului meu Liceu "George Cosbuc", la o ora de creative writing, pentru care tema fusese "daily life stereotypes".

Imboldita de situatia aceleiasi familii dragi mie, care si la momentul respectiv trecea prin momente dificile, mi-am ales stereotipul mamei vitrege. Era o perioada de Freud in viata mea si tocmai incepusem sa citesc despre motivul "casetelor" din povestile cu cate 3 fete de imparat. Fetele m-au dus cu gandul la mame, iar mamele, cu gandul la mamele vitrege, despre care eu auzisem numai in basme. Cu putin timp inainte de lectura cu pricina, mamele vitrege din basme se mutasera in realitatea mea si incercam sa-mi dau seama ce atitudine ar trebui sa iau fata de cea care ne invada acum viata genealogic-banala.

Ei bine, mama vitrega din basmul verisoarei mele era o mama-vitrega foarte dorita, dorita mai ales de catre verisoara cu pricina, venita la un moment oportun si manata, chiar si multi ani mai tarziu, de intentii de mama-buna.  Laudele la adresa ei nu mai conteneau din toate partile si cu ratiunea mea de fier, m-am hotarat sa ma iau dupa multime. Am scris eseul, am argumentat impotriva stereotipurilor si am ridicat in slavi puterea noastra de a discerne. Am obtinut simpaticul 10+, care ni se acorda atunci de catre profesorii britanici, cu mentiunea "very insightful".

Cativa ani mai tarziu, stereotipul lua nastere chiar in familia verisoarei, mama-buna se transformase in mama-vitrega si imi dadeam singura -4, pentru ca nu avusesem intelepciunea de a vedea dincolo de aparente si de interesele imediate ale mamei-vitrege. Se maritase cu tatal, verisoara locuia surghiunita la bunici, socrii o blamau pe mama-vitrega, noi ii intorceam spatele.

Am auzit, intotdeauna de la altii, destul de indepartati, ca oamenii divorteaza, ca se cearta, ca se jignesc si ca  se schimba. Cum nu mi-a fost sa vad astfel de lucruri de aproape si deci, nu as fi putut face o evaluare obiectiva, am considerat ca, asa a fost cazul si aici. Mama-vitrega a vrut case, averi, un anumit sot, o anumita pozitie sociala, orice numai nu binele copilului.

Dupa alti cativa ani, in care mama-vitrega s-a luptat singura cu lumea intreaga ( noi nu ne-am luptat, doar am stat de-o parte - deci si mai rau), descoperim ca stereotipul familiei era, de fapt, verisoara cea minunata, un inger de copil, cu par blond carliontat, ochi albastri, nevinovati si plini de dragoste, obrajori durdulii si 10+ pe linie, un copil-inger, in pielea caruia se ascunde cea mai mare dezmagire a unui parinte. Copilul nostru inger nu avea 10+ pe linie, mai reusea sa salte peste nota 6 din cand in cand, fura inca de pe vremea gradinitei, initial jucarii, mai tarziu plicuri cu bani, mintea fara sa-si tulbure privirea, cu aceeasi gurita de inger cu care impartea in stanga si-n dreapta saruturi pentru parinti si multi "te iubesc, tati". Au mai trecut ani si copilul-inger, care incepea deja sa-si arate adevarata fata de rimel, ruj zvapaiat si alte zorzoane, a inceput sa stea prin baruri mai mult decat la scoala, sa nu prea mai sara de notele de 2 si 3, sa nu prea mai dea pe acasa, sa vina eventual numai ca sa fure bani, carduri, lacrimi si suferinta, de la parinti, bunici si orice alti apropiati care se vedeau suficient de bravi cat sa-i intinda o mana de ajutor.

Mama-vitrega nu mai avea increderea in ea insasi, nu stia daca este prea mult sa ceara de la copilul-inger sa se spele din cand in cand, sa mai treaca pe la scoala, sa nu-i mai fure, mai ales atunci cand toate resursele familiei se duce catre apartamentele cumparate pentru copilul-inger si sa arate macar o urma de dragoste si compasiune, daca nu fata de ea, mama-vitrega, macar fata de el, tatal-bun.

Ultima oara cand l-am vazut si eu pe copilul-inger, mi-am amintit cum tatal ei facea scandal peste 3 strazi daca la baita de seara ii intra printesei un strop de apa in ochi. Mi-am amintit cum am iubit-o cu totii si ce bucurie a fost, pentru scurt timp, pentru toti cei apropiati. Mi-am amintit cum mama ei buna, a inchis ochii pentru ultima oara cu rugamintea fata de noi toti, sa o crestem cum trebuie pe copila si mi-am amintit cum noi toti, ne-am straduit, de-a lungul timpului, sa-i dam ascultare. Printesa  a fost dusa la balet, la pictura, i s-a citit, chiar si in latina in primele luni de viata, a mers la scoala franceza, a scris poezii, a purtat cele mai elegante rochite, a avut cele mai frumoase papusi, a crescut intr-o familie de profesori, avocati si medici, dintre care nu a fost unul care sa nu alerge pe strada de drag ca se duce acasa, unde o va gasi pe ea. Verisorii au luat-o in gashka lor, bunicii au purtat-o prin tara in vacante, parintii i-au pus lumea la picioare. Pana sa fie descoperita adevarata ei fata, i se rezervase un loc la Sorbona si de acolo, viitorul era al ei.

Noi ne-am facut partea si inca o sa mai tragem ca sa o scoatem la capat, dar alegerea ei a fost sa se incadreze in acel procent din populatia Romaniei care nu scrie corect in limba romana sau in orice alta limba, de care se rade, mascat, pe sub mustati pentru ca nu a terminat o scoala, pentru ca nu stie cum sa stea pe scaun, pentru ca nu se spala, pentru ca umbla cu gasti de cartier, parveniti si rusini sociale de inalt rang si pentru ca si-a dezonorat familia si in primul rand, parintii.

Peste alti cativa ani, va deveni un paria, asa cum s-a intamplat cu alte verisoare din familia noastra, nu ii vom mai deschide usile caselor noastre, nu ii vom mai raspunde la telefon si nici nu ii vom mai pomeni numele in cele din urma.

Nu, am scos complet din scenariu faptul ca ne vom intrista la gandul ca nu a mai plecat la Sorbona, la facultate, ca poeziile ei nu au mai fost publicate de pe vremea cand avea 8 ani, ca ne o dor de vremurile cand nu era boita ca o sperietoare de ciori si in care ii puteau face altii baie cu forta. Nu ne vom gandi ca ne-ar fi placut sa stea si ea la masa noastra si sa-i luam cadouri de ziua ei. Nu, astea sunt ganduri care ne-au parasit atunci cand si ea ne-a demonstrat ca ne-a parasit pe noi.

In incheiere, poezia mamei mele - cel mai drag om care mi-a spus vreodata o poezie:

AM O PAPUSICA DA-I BOLNAVA SARACUTA
II DAU CEAI,NU VREA SA BEA
DOCTORII, NU VREA SA IA
VREA BOMBOANE , CIOCOLATA,PRAJITURI SI INGHETATA.
DAR DECAT SA-I FIE RAU,
MAI BINE LE MANANC EU!
N-AM DREPTATE DRAGI COPII?
OF!OF!OF!NUMAI MAMA SA NU FII!

Ca sa nu zicem ca n-am participat cu nimic:

I. L. Caragiale "Statistica"

De curând s-a publicat sub auspiciile biuroului central din Statele Unite nord-americane, o notiţă statistică foarte curioasă şi plină de învăţăminte. Se ştie că statistica este o faclă care luminează ştiinţele sociale, şi se mai ştie cât sunt de elocuente cifrele. Iată ce ne spune ilustrul Bob Schmecker, în notiţa de care vorbim:

"Am calculat, după îndelungate experienţe şi notiţe personale - eu, în interesul ştiinţei, iau parte la toate turburările de stradă - şi am ajuns a stabili următoarele:

La orice revoluţie sau turburare, ia parte acelaşi public care ia parte la paradă sau la foc, şi adică: bărbaţi, femei şi copii de ambe sexuri.

Calculaţi pe vârstă ne dă la 1000:

Majori                                                                      515

Minori                                                                      485

Calculaţi pe anii vârstii:

      Purtaţi pe braţe sau mai mici de 7 ani              135

      De la 7 la 10 ani                                                200

      "   "  10 "  21  "                                                  150

      "   "  21 "  45  "                                                  350

      "   "  45 "  75  "                                                  150

      "   "  75 "  85  "                                                  14

      "   "  85 " 100 "                                                    1

Calculaţi pe motive care-i mână-n învălmăşeală:

      Din curiozitate artistică                                       50

      "           "         critică                                           15

      "           "         pură                                             230

      "      instincte                                                      400

      "      convingerea altora                                     250

      "           "             proprie                                       5  

După starea de conştiinţă:

   Pot răspunde pentru ce au luat parte la mişcare  250

   Nu pot răspunde                                                    750

Dintre cei 250 dintâi:

     Pot răspunde:

     În mod fantezist:                                                 120

     "      "   naiv                                                        125,5

     "      "   plauzibil                                                     0,5

Din capetele sparte calculate peste 100 sunt:

      nevinovate                                                           75

      vinovate inconştient                                            24

      vinovate conştient                                                 1

În privinţa rezultatelor unei mişcări populare, calculate pe un milion de suflete avem:

      Câţi folosesc direct                                            100

       "         "        indirect                                          100

      Restul până la un milion păgubesc."

În adevăr statistica e plină de învăţăminte.

("Moftul român", 1893, 11 apr.)

Aleks

Mic-dejunurile noastre

Cozmesti

Libertatea